Anxietatea şi atacul de panică

    

    Atacul de panică (cu şi fără agorafobie) este una dintre tulburările de tip anxios, alături de anxietatea generalizată, fobia socială, fobiile simple, stresul acut, stresul posttraumatic şi tulburarea obsesiv-compulsivă.

    Conform denumirii, există posibilitatea de a avea:

     · atacuri de panică fără agorafobie (adică fără a evita anumite situaţii în care ar fi posibil un atac de panică)

     · atacuri de panică cu agorafobie ( cu evitarea situaţiilor în care ar fi posibil un atac de panică)

     · agorafobie fără tulburare de atac de panică (în care există teama de declanşarea simptomatologiei specifice atacului de panică, dar acest lucru nu s-a întâmplat)

    Atacul de panică se caracterizează printr-o perioadă de teamă intensă sau disconfort, pe parcursul căreia se declanşează rapid (aproximativ 10 minute) cel puţin patru dintre următoarele simptome:

     1. Palpitaţii, ritm cardiac accelerat (senzaţia că inima bate “nebuneşte”)

     2. Transpiraţii

     3. Tremurături

     4. Senzaţie de sufocare, respiraţie neregulată

     5. Senzaţia că vă înecaţi

     6. Dureri în piept

     7. Senzaţie de greaţă, vomă sau dureri de burtă

     8. Ameţeli, pierderea echilibrului, senzaţie de leşin

     9. Sentimentul că lumea nu e reală sau  sentimentul de detaşare de sine însuţi

    10. Teamă de a nu pierde controlul sau a înnebuni

    11. Teamă de a nu muri

    12. Senzaţia de amorţeală sau furnicături

    13. Frisoane sau puseuri de căldură

    Atacurile de panică apar frecvent, la multe persoane. Totuşi, doar o parte dintre aceste persoane continuă să aibă atacuri de panică extrem de neliniştitoare, care interferează puternic cu viaţa de zi cu zi. Când acestea sunt foarte frecvente sau când persoana trăieşte în permanenţă cu teama de a nu face un nou atac, se consideră că acea persoană suferă de tulburarea de atac de panică. Primul atac de panică apare frecvent la vârsta de 15-19 ani. Frecvenţa acestora pare să crească în următorii 10 ani, după care se constată o diminuare în jurul vârstei de 40 de ani. Frecvenţa în populaţie a tulburării de atac de panică este de 2%, iar în cazul agorafobiei de 6%. Atacul de panică apare la fel de frecvent la bărbaţi şi la femei, pe când evitarea agorafobică apare mai frecvent la femei (două treimi dintre persoanele afectate).

    Unii oameni îşi continuă viaţa, deşi trăiesc frecvent stări de panică şi anxietate extremă; alţii, însă, încep să evite diverse situaţii de teama că acestea le-ar putea declanşa sau facilita declanşarea unui nou atac de panică. Evitarea situaţiilor apare din trei motive principale:

     · deoarece văd o legătură între  acestea şi stările de panică trăite;

     · deoarece se tem de consecinţele fizice sau sociale neplăcute asociate unui atac de panică în acele locuri (crize de astm, pierderi de urină etc.)

     · deoarece consideră că nu au la dispoziţie resursele necesare pentru a face faţă unui atac de panică (de exemplu, la volan).

    De teama unui atac de panică, sunt evitate situaţii ca: locurile aglomerate, locurile izolate unde e greu să obţii ajutor, spaţiile deschise. Evitarea apare ca o consecinţă a fricii de panică. Aşadar, agorafobia este mai corect descrisă  ca şi teamă de un atac de panică, ce determină persoana să evite orice situaţie sau activitate care crede că ar putea declanşa atacul sau ar putea îngreuna  efortul său de a face faţă problemei.

    În consecinţă, există nouă nivele ale fricii:

     · teama primară, de panică şi consecinţele nefaste ale acesteia

     · teama secundară, de situaţii asociate atacurilor de panică

    În cazul persoanelor care suferă de atac de panică cu agorafobie, este important să înveţe iniţial să-şi controleze teama primară (de un atac de panică). O dată ce persoana are sub control teama primară, este mult mai uşor să se abordeze temerile situaţionale, întrucât individul ştie că-şi poate controla bine atacurile de panică.

    Teama primară este frecvent descrisă ca şi frică de a nu înnebuni, colapsa, leşin, pierde controlul vezical sau sfincterian, etc.

    Teama secundară vizează acele situaţii ce declanşează sau se asociază cu nivele crescute de anxietate. De reţinut că persoana nu trebuie neapărat să aibă acele reacţii şi simptome în situaţiile vizate; este suficient doar să creadă că acest lucru s-ar putea întâmpla. Aşadar, frica situaţională nu e determinată doar de iminenţa unui atac de panică, ci şi de credinţele pe care le are persoana vis-a-vis de acest aspect. Statistic vorbind, majoritatea persoanelor care au un istoric îndelungat de atac de panică dezvoltă şi frici situaţionale. Măsura evitării determină măsura timpului şi energiei necesare pentru depăşirea acestei probleme.

    Cum apare atacul de panică?

    Atacul de panică este o formă de anxietate. Anxietatea este o reacţie normală, care apare când ne simţim ameninţaţi sau în pericol. Ea descrie o serie de modificări care au loc în organismul nostru, în modul nostru de gândire şi în comportament. Aceste modificări, care ne ajută să facem faţă ameninţărilor sau pericolelor, sunt foarte utile în situaţiile în care trebuie să reacţionam rapid sau să ne apăram.

    Atacul de panică  este iniţiat de anumiţi stimuli activatori (un fel de amorse). Prima criză nu este atac de panică şi este determinată de alţi factori decât cei psihici. Dar să ne întoarcem puţin la anxietate.

    Consideraţi următoarea situaţie: "Sunteţi pe trecerea de pietoni şi traversaţi o stradă aglomerată. Brusc observaţi un autovehicul care nu încetineşte şi probabil nu va opri. Realizaţi pericolul şi începeţi să alergaţi spre trotuar. "

    În mod automat, în organismul dumneavoastră se produc o serie de modificări. Creierul conştientizează pericolul. Sunt eliberaţi hormonii iar sistemul nervos vegetativ trimite involuntar semnale diferitelor părţi ale organismului pentru a produce modificările prezentate mai jos:

     · mintea devine alertă

     · ritmul cardiac se accelerează şi tensiunea arterială creşte

     · creşte capacitatea de coagulare a sângelui pregătind organismul pentru posibile leziuni

     · transpiraţia creşte ajutând la răcirea organismului

     · sângele este trimis spre muşchi; aceştia se tensionează fiind pregătiţi pentru acţiune

     · digestia se reduce

     · salivaţia este diminuată, cauzând uscarea gurii

     · ritmul respiraţiei creşte, nările şi căile respiratorii se dilată pentru a permite pătrunderea mai rapidă a aerului

     · ficatul eliberează zahăr pentru a furniza rapid energie

     · musculatura sfincteriană se contractă pentru a închide orificiul vezical şi cel anal

     · răspunsurile imune descresc; aceste descreşteri sunt utile pe termen scurt, permiţând răspunsuri masive faţă de ameninţarea imediată; pe termen lung însă, ele pot deveni dăunătoare.

    Datorită acestor modificări sunteţi capabil să alergaţi foarte repede spre trotuar şi să evitaţi astfel accidentul.

    Aşa cum puteţi constata, această serie de modificări, cunoscute ca răspunsul de “fugă sau luptă”, sunt responsabile pentru numeroasele şi variatele senzaţii pe care le trăiţi când sunteţi anxios. În mintea dumneavoastră simţiţi teamă, frică, spaimă, nelinişte, îngrijorare.

    Reacţia de “fugă sau luptă” este utilă pe termen scurt, în special atunci când pericolul poate fi evitat prin efort fizic. Pe termen lung însă, ea implică consecinţe indezirabile şi în mod cert este puţin utilă în majoritatea situaţiilor stresante din viaţa de zi cu zi - nu puteţi recurge la lupta fizică atunci când şeful vă ameninţă, nu puteţi fugi din faţa unei mulţimi căreia trebuie să-i ţineţi un discurs etc.

    Deoarece acest răspuns a fost foarte util în trecutul îndepărtat al omului, când acesta se confrunta numai cu pericole fizice, el încă face parte din modul nostru de a reacţiona. Azi ne este util atunci când, pentru a face faţă ameninţărilor, putem utiliza fuga sau lupta.

    Cercul vicios al atacului de panică

    Toate modificările de mai sus sunt rapid anulate (blocate) după susţinerea acţiunilor fizice. Aceasta explică tendinţa noastră de a fugi sau de a cheltui energie fizică atunci când ne aflăm în situaţii stresante. Situaţiile stresante de azi adesea nu ne permit angajarea imediată în acţiuni fizice şi in consecinţă abilitatea noastră de a bloca aceste reacţii este mai scăzută. Blocarea reacţiei este mai dificilă atunci când răspunsul este determinat de gânduri neplăcute sau disturbatoare, decât atunci când apare în urma unor situaţii care prezintă ameninţare fizică.

    În primul caz, modificările fizice persistă un timp mai îndelungat decât în al doilea. Pentru persoanele care sunt predispuse la îngrijorări excesive, modificările pot fi perturbatoare si pot constitui o sursă considerabilă de anxietate. Aceasta, desigur, duce la o noua activare a reacţiei de “fugă sau luptă" şi cercul vicios continuă.

    Pentru eliminarea anxietăţii excesive, este necesară întreruperea acestui cerc vicios, întrerupere care se poate face pe două căi: blocarea sau prevenirea reacţiei de “fugă sau luptă".

    Blocarea poate fi realizată prin utilizarea medicaţiei anxiolitice, însă aceasta poate determina dependenţă şi efecte secundare neplăcute sau medicatie antidepresiva care de cele mai multe ori trateaza simptomele.

    Prevenirea activării răspunsului implică reducerea experienţelor stresante, însă este imposibil să reducem stresul in întregime.

    Când ne aflăm în situaţii care prezintă o ameninţare fizică, acest răspuns este adecvat. El devine inadecvat când este produs de îngrijorări excesive şi gânduri stresante. În astfel de situaţii, putem preveni apariţia răspunsului prin modificarea modului în care le interpretăm şi le facem faţă. De asemenea, este posibil să reducem răspunsul la evenimentele stresante utilizând regulat metode de relaxare.

    Anxietatea generalizată

    Când persoanele consideră că este dificil să spargă cercul anxietăţii, anxietatea poate deveni cronică. Este foarte probabil faptul că indivizii care suferă de anxietate generalizată, au avut o perioadă îndelungată de timp (luni sau chiar ani) dificultăţi în a întrerupe acest cerc. Chiar dacă anxietatea dumneavoastră apare şi dispare, sunt suficiente doar câteva săptămâni de îngrijorare excesivă sau de nivele crescute de anxietate pentru a va afecta modul in care gândiţi, simţiţi şi vă comportaţi.

    Dacă anxietatea persistă perioade îndelungate de teamă, apar consecinţe negative :

     · oboseală, nervozitate, spaime, tresăriri

     · dificultăţi de menţinere a atenţiei asupra activităţii desfăşurate

     · constipaţie sau diaree, urinări frecvente

     · dificultăţi de adormire, treziri din somn

     · dificultăţi de concentrare din cauza îngrijorărilor

     · sentimente de neputinţa, copleşire

     · sentimente de deprimare sau demoralizare.

    Când trăiţi aceste probleme, anxietatea începe să interfereze cu viaţa dumneavoastră de zi cu zi. Deoarece anxietatea este o reacţie normală şi uneori chiar utilă, nu veţi putea niciodată să o înlăturaţi complet din viaţa dumneavoastră, însă puteţi învaţă să o controlaţi.

    Factori responsabili de declanşarea atacurilor de panică

    Stres şi anxietate

    Anxietatea poate începe într-o perioadă de timp în care vă simţiţi foarte stresaţi. Pe parcursul vieţii, în mod constant, ne ajustăm diverselor solicitări care apar datorită modificării circumstanţelor. Luarea unei decizii importante, schimbarea locului de muncă sau a rutinelor, schimbarea comportamentului faţă de ceilalţi, etc. - toate necesită ajustări. Uneori, fie că ne confruntăm cu o singură problemă majoră, fie cu nenumărate mici probleme, simţim că acestea ne depăşesc capacitatea de adaptare. Când apar nivele crescute ale stresului poate apare anxietatea. Şi pe fondul ei pot apărea atacurile de panică.

    Primul atac de panică apare, aproape întotdeauna, după o perioadă de stres intens. În esenţă, stresul poate fi de două feluri:

     · stres psihologic – certuri cu partenerul, decese sau boli în familie, probleme de relaţionare, probleme financiare, dificultăţi la locul de muncă

     · stres fizic – boli, epuizare din cauza muncii, utilizare excesivă de alcool / droguri, deprivare de somn, diete inadecvate.

    Aceste tipuri de stres generează răspunsuri anxioase, ca şi consecinţe frecvente ale stării de stres. Această situaţie se constituie într-un factor de vulnerabilitate la atacul de panică (generând o activare fiziologică crescută şi o sensibilitate la elementele negative din mediu).

    Diferenţa dintre persoanele care fac şi cele care nu fac atac de panică vizează două aspecte:

     · expunerea la nivele crescute de stres în perioada imediat premergătoare primului atac de panică

     · vulnerabilitate crescută la stres.

    Hiperventilaţia şi excesul respirator

    Termenul de “hiperventilaţie” se referă la excesul respirator, ca urmare a respiraţiei prea adânci sau prea rapide. Ritmul respirator atipic nu este uşor sesizabil pentru persoană; mai degrabă sunt percepute efectele acestuia: ameţeli, furnicături în mâini şi picioare, senzaţii de slăbiciune, palpitaţii, dureri în piept, panică. Aceste simptome sunt rezultatul deficitului de dioxid de carbon din sânge ca urmare a excesului respirator.

    Învăţarea

    Faptul că această tulburare apare la unele persoane mai degrabă decât la altele se leagă şi de modelul parental pe care acestea l-au avut în copilărie. În prima parte a vieţii, fiecare dintre noi învăţăm modele de conduită şi comportamente de la peroanele adulte cu care venim în contact în mod frecvent. Astfel, datorită modelelor accesibile în copilărie, o persoană poate învăţa să fie mai atentă la fluctuaţiile parametrilor fiziologici (e.g., puls, ritm cardiac, temperatură etc.) şi să interpreteze cea mai mică fluctuaţie a acestora ca şi semn al unei posibile boli. Această persoană va dobândi, astfel, un stil personal dominat de preocupări legate de propria stare de sănătate, stil pe care îl va transmite mai departe copiilor săi, şi care constituie unul dintre factorii de vulnerabilitate pentru atacul de panică.

    Cum apare frica situaţională?

    Majoritatea oamenilor învaţă repede să identifice situaţiile în care este posibil să apară atacurile de panică. Deşi nu este vorba de împrejurări periculoase în sine, oamenii consideră că este neplăcut sau jenant să aibă un atac în aceste situaţii. Spre exemplu, mijloacele de transport, lifturile, magazinele aglomerate etc. constituie situaţii extrem de neplăcute, deoarece nu se poate coborî din ele rapid în caz de panică. Pentru persoanele care se tem de ridicol, este de preferabil să fie singuri în caz de situaţie critică. Există, însă, şi persoane care preferă împrejurările în care se poate obţine ajutor; în consecinţă, aceşti indivizi vor evita să rămână singuri acasă sau să meargă în locuri de unde accesul la serviciile medicale este foarte dificil (e.g., zone izolate etc.).

    Condiţionarea şi generalizarea

    Încă de la primul atac, persoanele confruntate cu o astfel de problemă vor căuta explicaţii pentru ceea ce li se întâmplă. De regulă, acestea nu vor lega simptomatologia neplăcută de stres, hiperventilaţie sau de modul în care interpretează senzaţiile fizice. Mai degrabă, vor asocia atacurile de panică cu situaţiile în care acestea apar mai frecvent.

    Unul dintre mecanismele acestei asocieri este cel al condiţionării. Datorită faptului că atacul de panică şi o situaţie anume se asociază în mod repetat, acestea vor fi codate împreună în memorie. Această asociere duce la convingerea că situaţia este cea care cauzează atacul de panică. La rândul său, convingerea face ca respectiva situaţie să fie evitată tot mai des. De reţinut este faptul că nu întotdeauna trebuie ca atacul de panică să apară efectiv în acea situaţie; este suficient ca persoana să creadă că se va întâmpla aşa ceva. Este simptomatic faptul că , aproximativ 30% dintre persoanele ce suferă de agorafobie au dezvoltate teama situaţională cam la o săptămână după primul atac de panică; un astfel de fenomen poartă numele de generalizare.

    Mecanismele condiţionării şi ale generalizării stau la baza apariţiei şi menţinerii evitării agorafobice, însă pe acestea se bazează şi tratamentul tulburării – terapia vizează ruperea asocierii dintre situaţie şi atacul de panică.

    Sentimentul de incontrolabilitate

    Sentimentul de pierdere a controlului este un alt motiv pentru care, ulterior unui atac de panică, persoanele tind să evite situaţiile asociate acestuia. Aceşti oameni simt că nu pot controla apariţia şi evoluţia crizei şi, deci, nu pot influenţa în nici un fel consecinţele neplăcute ale acesteia

    Comportamentele de siguranţă

    Există şi o suită de comportamente şi metode de evitare mai subtile şi mai greu de identificat. Astfel, o persoană poate evita exerciţiile fizice, enervarea, filmele cu încărcătură emoţională, să iasă din casă în zilele foarte reci sau foarte calde, să aibă relaţii sexuale, să conducă, să umble fără baston, să plece fără medicamente în geantă. Aceste comportamente au rolul de a diminua stresul şi anxietatea legate de perspectiva unui nou atac de panică, dar au un impact major asupra stilului de viaţă a persoanei respective. Mai mult, în situaţiile în care, dintr-un motiv sau altul, acestea lipsesc persoana devine extrem de agitată, facilitându-se apariţia unui nou atac de panică.

    Mai mult, oamenii recurg adesea la metode de control a simptomatologiei care au dat rezultate de mai multe ori. Aceştia pot să-şi ducă cu ei ceva de citit, muzică, o persoană pentru companie, pot să se ciupească, să numere în gând sau să-şi imagineze ceva plăcut când simt că sunt pe cale să aibă un atac de panică. Deşi distragerea atenţiei este o metodă utilă pe termen scurt, acesta interferează cu tehnicile prin care pot fi controlate gândurile catastrofice. Acestea apar automat în timpul unui atac de panică şi vizează anticiparea unor consecinţe dramatice şi pierderea controlului. Modul în care aceste gânduri pot declanşa, amplifica şi menţine simptomele atacului de panică, precum şi tehnicile de control a acestora vor fi discutate într-un capitol separat.

    Tratamentul ideal şi cu resusita de 100% în controlul anxietăţi cu şi fără atac de panică este:

     · terapia cognitiv comportamentală asociat cu

     · terapia psihofarmacologică.

    Medicul avizat în aceste terapii este psihiatru şi psihoterapeutul!!